Politica de confidențialitate
Cine suntem
Operatorul datelor personale este BPD Digital, cu sediul în Timișoara, România. Pentru orice întrebare legată de datele personale ne puteți scrie la office@bpd.digital sau ne puteți suna la +40 773 863 646.
Ce date prelucrăm și de ce
Când vizitați site-ul. Site-ul nu folosește cookie-uri, conturi de utilizator sau instrumente de analiză și marketing. Furnizorul de găzduire înregistrează automat, în jurnalele serverului, date tehnice precum adresa IP, tipul browserului, pagina accesată și ora accesării. Aceste date sunt necesare pentru funcționarea și securitatea site-ului (de exemplu, pentru oprirea atacurilor). Temeiul legal este interesul nostru legitim (art. 6 alin. (1) lit. f GDPR).
Când ne contactați. Dacă ne scrieți prin formularul de contact, prin email sau ne sunați, prelucrăm datele pe care ni le transmiteți: nume, firmă, adresă de email, număr de telefon și conținutul mesajului. Mesajele trimise prin formular nu sunt stocate pe site: sunt transmise imediat, prin serviciul Brevo, pe adresa noastră de email. Folosim aceste date ca să vă răspundem, pe baza interesului legitim de a răspunde solicitărilor (art. 6 alin. (1) lit. f GDPR) și, dacă solicitarea privește o colaborare, pentru demersurile dinaintea încheierii unui contract (art. 6 alin. (1) lit. b GDPR).
Pe WhatsApp. Butonul WhatsApp de pe site este un simplu link: nu încarcă nimic de la WhatsApp până nu îl apăsați. Dacă ne scrieți pe WhatsApp, vedem numărul dumneavoastră de telefon, numele de profil și mesajul. Mesajul precompletat menționează pagina de pe care ne scrieți. Serviciul este furnizat de WhatsApp Ireland Ltd., care prelucrează datele conform propriei politici de confidențialitate.
Când devenim parteneri. Pentru clienți prelucrăm datele persoanelor de contact și datele necesare facturării, în baza contractului (art. 6 alin. (1) lit. b GDPR) și a obligațiilor legale fiscale și contabile (art. 6 alin. (1) lit. c GDPR).
Furnizarea datelor este voluntară. Fără ele însă nu vă putem răspunde și nu putem încheia un contract. Nu luăm decizii bazate exclusiv pe prelucrare automată și nu facem profilare.
Cât timp păstrăm datele
- Jurnalele serverului: o perioadă scurtă, stabilită de furnizorul de găzduire, apoi se șterg automat.
- Corespondența care nu duce la o colaborare: cel mult 2 ani de la ultimul contact.
- Datele din contracte și facturi: pe durata contractului și apoi atât cât cer legislația fiscală și contabilă.
Cine mai are acces la date
Nu vindem și nu închiriem date personale. Le transmitem doar furnizorilor care ne ajută să funcționăm, în calitate de persoane împuternicite, și numai cât este necesar:
- găzduirea site-ului și trimiterea formularului: Vercel Inc. (SUA);
- expedierea mesajelor din formular: Brevo (Sendinblue SAS, Franța);
- serviciul de email folosit pentru adresa office@bpd.digital;
- contabilitate și, la nevoie, consultanță juridică, pentru clienți.
Unii furnizori pot prelucra date în afara Spațiului Economic European, de exemplu în SUA. În aceste cazuri transferul se face doar pe baza mecanismelor prevăzute de GDPR: o decizie de adecvare a Comisiei Europene, cum este Cadrul UE-SUA privind protecția datelor, sau clauze contractuale standard.
Cum protejăm datele
Site-ul este servit exclusiv prin conexiune criptată (HTTPS). Accesul la email și la documentele clienților este limitat la persoanele care au nevoie de ele.
Drepturile dumneavoastră
Aveți dreptul să cereți accesul la date, rectificarea sau ștergerea lor, restricționarea prelucrării și portabilitatea datelor. Vă puteți opune oricând prelucrării bazate pe interesul nostru legitim. Pentru oricare dintre aceste drepturi, scrieți-ne la office@bpd.digital. Răspundem în cel mult o lună.
Dacă vi se pare că v-am încălcat drepturile, puteți depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), www.dataprotection.ro.
Modificări
Dacă schimbăm modul în care prelucrăm datele, actualizăm această pagină și data de mai sus. Detalii despre cookie-uri găsiți în politica de cookies.